Geografia studiată de către elevii din clasele a XII-a,  Europa – România – Uniunea Europeană. Probleme fundamentale, este prezentă la examenul de Bacalaureat printr-o probă scrisă, compusă din trei subiecte, câte unul pentru fiecare componentă din titlul disciplinei, prin rezolvarea cărora elevii vor demonstra că au dobândit competențele prevăzute în programa școlară în vigoare și în programa de examen.

Acest site reprezintă un suport de pregătire individuală pentru examenul de Bacalaureat la disciplina Geografie: Europa – România – Uniunea Europeană. Probleme fundamentale și încearcă o abordare a conținuturilor principale, urmărind structura subiectelor probei de concurs.

Prin subiectele propuse, elaborate pe baza tipurilor de itemi din structura subiectelor de bacalaureat, elevii au posibilitatea atât a familiarizării cu proba la examenul de Bacalaureat, cât și a identificării lacunelor și îndreptării neajunsurilor constatate prin compararea propriilor răspunsuri cu cele oferite de acest site.

SUCCES!

Programa Bacalaureat

Anexa nr. 2 la Ordinul Ministrului Educației nr. 3237/05.02.2021 privind aprobarea programelor pentru Evaluarea Națională pentru absolvenții clasei a VIII-a și pentru probele scrise ale examenului național de bacalaureat, în anul școlar 2020 – 2021

PROGRAMA DE EXAMEN PENTRU DISCIPLINA GEOGRAFIE

I. Statutul disciplinei:
  Geografia are, în cadrul examenului naţional de bacalaureat 2021, statutul de disciplină opţională, pe care elevul o poate alege în conformitate cu filiera, profilul şi specializarea urmate.
  Proba de examen este scrisă şi se desfăşoară pe o durată de 3 ore.

Programa pentru examen vizează Geografia pentru clasa a XII-a: Europa – România – Uniunea Europeană.
CLASA a XII-a
Geografie. Europa – România – Uniunea Europeană


II. Competenţe de evaluat:
    1. Utilizarea corectă şi coerentă a terminologiei specifice domeniului pentru prezentarea aspectelor definitorii ale spaţiului european şi naţional
    2. Identificarea poziţiei elementelor de geografie fizică şi umană ale Europei și ale României reprezentate pe hărţi
    3. Explicarea unor succesiuni de fenomene şi procese naturale din mediul înconjurător (geografic), la nivelul continentului şi al ţării noastre
    4. Utilizarea reprezentărilor grafice şi cartografice, a datelor statistice pentru interpretarea realităţii geografice a Europei şi a unor ţări
    5. Analiza geografică a componentelor naturale şi sociale ale unui teritoriu la nivelul continentului şi al ţării noastre
    6. Prezentarea caracteristicilor de geografie fizică şi umană ale unui teritoriu la nivelul continentului şi al ţării noastre
    7. Prezentarea comparativă a elementelor de geografie fizică şi umană din Europa şi din România
   8. Explicarea relaţiilor observabile dintre sistemele naturale şi umane ale mediului geografic, dintre ştiinţe, tehnologie şi mediul înconjurător la nivelul continentului şi al României prin analizarea unor sisteme şi structuri teritoriale şi funcţionale sau prin utilizarea datelor statistice şi a reprezentărilor grafice şi cartografice
    9. Prelucrarea informaţiei: transformarea (transferul) informaţiei dintr-un limbaj în altul, de exemplu din informaţii cantitative (date statistice) în reprezentări grafice, din reprezentări grafice în text sau în tabel etc.
   10. Realizarea de corelaţii între informaţiile oferite de diverse surse (texte geografice, tabele, reprezentari grafice şi cartografice, imagini etc).
   11. Rezolvarea de probleme.

III. Conţinuturi:
  Geografie. Europa – România – Uniunea Europeană
    A. EUROPA ŞI ROMÂNIA – ELEMENTE GEOGRAFICE DE BAZĂ
      1. Spaţiul românesc şi spaţiul european
      2. Elemente fizico-geografice definitorii ale Europei şi ale României:
        – relieful major (trepte, tipuri şi unităţi majore de relief)
        – clima (factorii genetici, elementele climatice, regionarea climatică)
        – hidrografia – aspecte generale; Dunărea şi Marea Neagră
        – învelişul biopedogeografic
        – resursele naturale
      3. Elemente de geografie umană ale Europei şi ale României
        – harta politică a Europei; România ca stat al Europei
        – populaţia şi caracteristicile ei geodemografice
        – sistemul de oraşe al Europei
        – activităţile economice – caracteristici generale
        – sisteme de transport
      4. Ţările vecine României

NOTĂ: Programa de examen este realizată în conformitate cu prevederile programei şcolare în vigoare pentru clasa a XII-a. Variantele de subiecte pentru examenul național de bacalaureat evaluează competențele și conținuturile din prezenta programă, iar baremele de evaluare și de notare prevăd acordarea punctajelor pentru orice modalitate corectă de rezolvare a cerințelor. Variantele de subiecte se elaborează în baza prezentei programe şi nu vizează conţinutul unui manual anume.